Încă nu mi-am aşezat toţi chiloţii în dulap, dar praful s-a şi pus pe mobilă. Mai rău decât o soacră care arată cu degetul. Mişcă-te odată!
Suntem de 2 săptămâni în Bucureşti, iar eu abia mi-am văzut o prietenă bună. Ce, abia mi-am scos copilul la plimbare de 2 ori! Suntem într-o mutare continuă de multă vreme, de prea multă deja. Cu o pauză mică la Sibiu, mi-a cam ajuns trăitul ăsta din cutii. Momentan, nu avem mobilă în bucătărie, doar o masă şi 3 scaune. Plus un frigider, că-i de bază. Mobila veche era cam praf şi n-o puteam comanda pe cea nouă cât încă eram la depărtare, aşa că acesta a fost compromisul pentru a ne putea muta toţi trei de la început. E ca la picnic la noi: avem 2 farfurii, 2 furculiţe, 2 cuţite, 2 linguriţe şi 2 ţîţe. Ca pe inventar.
Nu mai prea ştiu dacă-i luni ori marţi, dacă e vremea de dormit ori de muncit. Nu mai ţin minte dacă m-am trezit peste noapte, nici dacă m-am spălat pe dinţi. În mod surprinzător nu Broscuţul e cauza haosului de care vorbesc. Ba cred că el e cel care contrabalansează totul, de îmi dă un fel de calm intern şi-un echilibru.
Ce-am observat la mine: sunt obosită, deşi nu am motive. Copilul doarme noaptea excelent şi incredibil. Să nu credeţi că dau vina pe el. Doar că mă plesneşte oboseala aşa, din senin. Uneori, mă doare capul. Alteori mă apucă depresia. Cel mai des, nervii. Şi foamea, întotdeauna foamea. Deci chestii total neplăcute. Îmi dau seama urgent de la ce mi se trage şi cum putem rezolva.
Şi, brusc, mă culc.
Săptămâna trecută miercuri. Aşteptam să vină curierul şi tanti la măsurat de mobilă. Plus, speram că şi instalatorul. V-am zis doar cum e cu veşnicul nostru picnic. M-am enervat că trebuie să îi aştept, că mi-s cutiile împrăştiate-n casă, că nu mi-s rufele spălate, că nici şanse nu am a le spăla, că n-am pe ce le usca şi aşa mai departe. Ce-am făcut? M-am fix pus în pat cu Broscuţul şi am tras un pui de somn de vreo 2 ceasuri. Cred că am şi vorbit la telefon între timp, nu-mi amintesc exact ce şi nici cu cine.
Când m-am trezit? Am mai găsit nişte şosete curate, iar pe cutii le trec la întreţinere, sunt ca nişte colocatari. Altfel vezi viaţa când eşti odihnită.
Postul ăsta e scris la 1 dimineaţa, peste Tudorul care îmi doarme în braţe. Nu ştiu câtă coerenţă are, însă ce vreau e să transmită un mesaj tuturor mămicilor obosite. Indiferent câte cutii aveţi în sufrageria voastră, indiferent de câte degete stă praful pe mobilă, nu faceţi rabat la somn. În afară de copii, nimic nu cere de mâncare. Lăsaţi-le pe toate şi puneţi-vă în pat. Sau la un film. Vasele din chiuvetă tot acolo vor fi şi peste 2 ceasuri. Soţul poate mânca şi o pâine cu unt, că n-o face bube. Şi nici nouă nu ne dă nimeni medalii.
Somn uşor!
Imagine via Shutterstock, mamă obosită
Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.