Poveste cu meșteri și peripeții.
Când am auzit-o pe aia cu zugravii care au vopsit în jurul unei vaze, fără să o mute, am crezut că-i banc. Unul foarte prost de altfel.
Când maică-mea mi-a povestit cum meșterii ei au pus geamurile de la bucătărie la dormitor și le-au schimbat până să le nimerească…de trei ori, am zis că precis și-a luat niște începători.
Când m-am apucat eu de renovări, am fost încântată de plimbările împreună cu soțul, la ales de chiuvete și vasuri WC, pfoa, visez la momentul ăsta de când s-a inventat Ikea. Eram leșinată de fericire, când ne plimbam toți trei printre căzi strălucitoare. Mai băgam câte o privire în oglinzile alea mari și luminoase, oglinzi pe care nu avem unde le pune deocamdată, ele fac parte din următorul nivel de vis. Îmi plăcea tabloul ăsta: noi trei și-un cuibușor de nebunii și multe scutece. Deci cam asta a fost cu renovarea pentru mine; cu un copil atârnat de-o țâță, nu ești chiar șef de șantier.
Sărim peste desfășurarea acțiunii, că am fost ca-n Greuceanu, cu diverse probe de trecut, pentru armonie și renovare, bineînțeles. Ele ne-au făcut mai trainici și mai frumoși, vorba cântecului. Arătați-mi mie oameni care împart un șantier și care nu s-au certat niciodată. Mai dăm o raită prin Ikea, aruncăm o privire în oglinzile cele frumoase și ne mai scade pulsul, mai cheltuim un ban, mai schimbăm o pernă. Era să zic canapea, dar ne mai descurcăm și cu aia veche vreo câțiva ani.
Și să vedeți, printre multe altele, am cerut geamuri noi la casă. Și am primit geamuri, doar că unul nu se deschide. E fix, cum ar veni. Adică, e un fel de perete de sticlă. Deși, noi am comandat ferestre. Nu pereți. NU ÎMI VENEA SĂ CRED!!! De fapt, nici acum nu îmi vine să cred. Și nu știu dacă faptul că e între sufragerie și balcon e relevant. Mi-a crescut tensiunea, credeam că nu văd bine. Adică, dacă îți comanzi geamuri, trebuie specificat că vrei să se deschidă? Dacă vrei zugrăvit, să nu dea contur la vază? Mi-a crescut tensiunea: Îi spunem să-l dea jos. (Mă mai cert și cu bărbatu-mio acuma, nu numai cu meșterul. Fiindcă și el, soțul, iubirea vieții mele (în momente din astea, e important să-ți amintești), e sătul de șantiere prin telefon, discuții și negocieri. Vrea să terminăm, să terminăm, să terminăm.
Am întrebat pe facebook. Multă lume are geam care (nu) se deschide într-un balcon închis. Parcă m-am mai calmat deja. Adică, oamenii au mai pățit și au supraviețuit. Însă, dacă vreodată vă puneți geamuri și nimeni nu vă întreabă de care, spuneți că din alea care să se deschidă. Și pâine de care se mănâncă.
Și încă ceva, că poate problema geamurilor vă macină la fel de tare: mi-a spus cineva care are tot geam fix și aerisește camera prin ușa de la balcon, că e complicat dacă ai copii mici. Când vrei să aerisești, cei mici au acces pe balcon și fac boacăne. Ori răcesc de la gresia cea rece. Ori își trag vreo cutie în cap sau își scot ochii cu trusa de scule.
Da, domnule. Mi-am pus geam care nu se deschide.
imagine via Shutterstock, față disperată